CS Mioveni – egal în ultima partidă din acest an. Gaz Metan Mediaș – promovată în Liga I

 

cs-mioveni-gaz-metan-medias-28-mai-2016 (4)CS Mioveni a obținut un rezultat de egalitate, din ultimul meci al calendarului competițional al Ligii a II-a, în fața noii promovate, Gaz Metan Mediaș. Scorul, pe terenul din Mioveni a fost 1 – 1, după ce galben-verzii au reușit egalarea în minutul 90+2, fiind conduși din minutul 43.

Meciul a fost lipsit, pe aproape toată perioada sa, de ocazii foarte importante, excepție făcând ultimele minute, când Mioveniul a atacat, animând jocul.

Scorul a fost deschis în minutul 43, prin Radu Zaharia, iar până la finele meciului, CS Mioveni nu a mai dat semne ca ar putea readuce echilibrul pe tabelă. Reușita care a adus egalul a aparținut lui Bogdan Stoica, în minutul 90+2, însă, și la scorul de 1 – 1, medieșenii erau deja promovați în Liga I. În galeria numeroasa a Gazului a fost sărbătoare, la fel ca și în vestiare.

Astfel ca, elevii lui Iordan Eftimie intra în vacanță, urmând ca pe parcursul acestei perioade, conducerea clubului galben-verde să înceapă strategia în ceea ce privește banca tehnică, jucătorii, dar și obiectivele pentru sezonul 2016 – 2017.

Iată echipele trimise în teren de cei doi antrenori:

CS Mioveni: Croitoru – Torişte, Calvin, Bg. Stoica (cpt.), Ed. Stoica – A. Popa, Biceanu – Năstăsie, Ayza, Ed. Florescu – A. Nica
Rezerve: Preda – Tirică, Vişa, M. Galan, Cip. Negoiţă, V. Mazilu, M. Vintilă
Antrenor: Iordan Eftimie

Gaz Metan Mediaș: Greab – R. Romeo, I. Cristea, R. Zaharia, Buzean (cpt.) – P. Iacob, Danci –  Al. Munteanu, M. Stancu, Al. Zaharia – Gavra
Rezerve: Albuţ – G. Neagu, C. Petre, Tîrcoveanu, Bic, Figliomeni, Buziuc
Antrenor: Cristian Pustai

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele si imaginile existente) nu poate fi reprodus partial, integral sau modificat fara citatarea sursei si permisiunea anterioara explicita oferita prin acord scris de catre autorii detinatori de drepturi asupra materialului. © 2017

Date de contact


Tel.: 0740.87.00.34
E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni – Știri din Mioveni și Argeș
stats for wordpress
wordpress visitor